Referinte

Styria Arcuri este cel mai mare producător de arcuri lamelare pentru industria de autocamioane din Europa.

Echipa noastră a oferit consultanță privind implementarea unui sistem de îmbunătățire, pe o perioadă de 3 ani, și instruire echipelor implicate în proiectele interne.

Pe parcursul proiectului, am construit șapte echipe interdepartamentale pentru a crește productivitatea, prin creșterea disponibilității,  dar și pentru a îmbunătăți comunicarea între departamentele de logistică și  producție.

După construirea și  instruirea fiecărei echipe, a urmat un proiect pilot, ce a fost folosit drept exemplu pentru replicare, iar o dată la 4 luni am raportat progresul și beneficiile directorului general.

Rezultate: După 18 luni de la începerea proiectului s-au identificat peste 300 de mici îmbunătățiri, s-au implementat 5 proiecte Kaizen, iar alte 5 proiecte sunt în curs de implementare.

Un alt proiect în cadrul companiei Styria Arcuri a fost axat pe dezvoltarea, instruirea și implementarea unui sistem de management bazat pe standardul OHSAS 18001, în domeniul Sănătății și Securității Ocupaționale (SSO).  

Proiectul s-a derulat pe parcursul unui an, perioadă în care au fost dezvoltate o serie de instrumente, atât pentru conformarea cu cerințele și legislația, cât și pentru documentarea sistemului de management al sanătății și securității în muncă.
De asemenea, am susținut trei sesiuni de cursuri personalizate, două dedicate echipei de proiect și una auditorilor interni. Echipa de proiect a fost instruită să identifice și să evalueze riscurile de accidentare din cadrul organizației și să își creeze o  bază de cunoștințe în domeniul Sănătății și Securității Ocupaționale, iar auditorii interni au fost instruiți în domeniul Sănătății și Securității Ocupaționale.

Rezultate: Rezultatele au demonstrat auditorilor de certificare de la SQS Elveția, că Styria Arcuri  a reușit să atingă rezultatul pe care și l-a propus: certificarea sistemului de management al sănătății și securității ocupaționale.

  • Styria Arcuri

    Styria Arcuri este cel mai mare producător de arcuri lamelare pentru industria de autocamioane din Europa. Echipa noastră a oferit consultanță privind implementarea unui sistem […]
  • Teraplast

    Teraplast S.A. face parte din grupul Teraplast, unul dintre principalii furnizori de sisteme și soluții complete în domeniul instalațiilor și construcțiilor din România. Compania Teraplast […]
  • Ford Motor Company

    Ford Motor Company a revenit în România în 2007, de data aceasta nu la Bucureşti, ci la Craiova, cumpărând pachetul majoritar de acţiuni al Automobile […]
  • Prime Telecom

    Înființată în anul 2000, Prime Telecom este prima firmă de telecomunicații care a furnizat tuturor operatorilor servicii de transport și conectivitate în regim de neutralitate. […]
  • OSIM

    Compania noastră a fost selectată în perioada septembrie-decembrie 2011 să furnizeze servicii de audit Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci privind sistemul informatic și […]
  • Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

    FiaTest a dezvoltat și livrat trei programe de formare pentru instruirea angajaților Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru îmbunătățirea planificării strategice, pentru eficientizarea  sistemului […]
  • Centrul Național România Digitală

    Centrul Naţional „România Digitală” (CNRD), instituţie publică în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, are rolul de a implementa şi opera la nivel naţional Punctul […]
  • Compania Națională Imprimeria Naţională S.A.

    Compania Națională Imprimeria Natională S.A., în calitatea sa de producător cu titlul de exclusivitate a hârtiilor de valoare, de natura timbrelor, banderolelor sau etichetelor utilizate […]
  • Poliția Locală Sector 2

    Poliția Locală Sector 2 a implementat, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative, proiectul Implementarea Sistemului de Management Integrat al Proceselor, […]
  • Primăria Sectorului 2 București

    Primăria Sectorului 2 București a derulat împreună cu Direcțiile Subordonate, în prima jumătate a anului 2010, un program complex de instruire, susținut de echipa Fiatest,  […]
  • Ministerul Justiției

    FiaTest a derulat în perioada decembrie 2008-iulie 2010 servicii de consultanță și instruire pentru „Implementarea sistemului de Management al Calităţii, în cadrul aparatului propriu al […]
  • Star Foods EM – PepsiCo Internațional

    PepsiCo România face parte din divizia PepsiCo Europe, liderul pe piața de băuturi şi produse alimentare în Europa, având 43 000 de angajaţi. FiaTest a […]
  • POLITUB Bistrița

    SC POLITUB S.A. este o societate de producție româno-franceză și are ca obiect de activitate fabricarea prin extrudare a țevilor din polietilenă de medie și […]
  • ArcelorMittal Galați

    ArcelorMittal is the world’s leading steel company which operates in more than 60 countries. ArcelorMittal is the leading supplier of quality steel products in all […]
  • Banca Transilvania

    Banca Transilvania (BT) este Banca Oamenilor Întreprinzători din România și cea mai mare instituție bancară cu capital privat majoritar românesc. Banca Transilvania a implementat în […]
  • Compania Națională Poșta Română

    Compania Națională Poşta Română S.A. este operatorul naţional în domeniul serviciilor poştale, furnizor unic de serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României.  Administrarea, […]
  • ERDEMIR ROMÂNIA S.A.

    ERDEMIR ROMÂNIA este unul dintre liderii mondiali în producţia de oțel electric. Cu peste 80% vânzări exportate în întreaga lume și cu o experiență tehnică […]